• Tue. Dec 7th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Vaccinurile existente împotriva COVID-19, protecție limitată împotriva variantei descoperite în Africa de Sud

Nov 26, 2021

Vaccinurile existente împotriva COVID-19 oferă, probabil, doar un grad limitat de protecţie împotriva noii variante de COVID-19 descoperite în Africa de Sud, a declarat vineri virusologul sud-african Shabir Madhi, relatează dpa.

26 Noiembrie 2021, 13:13 (actualizat 26 Noiembrie 2021, 13:17) |

Coronavirus

“Încă ne gândim cum să obţinem o protecţie rezonabilă”, a precizat Madhi referitor la eficacitatea vaccinurilor actuale împotriva noii variante B.1.1.529, în declaraţii pentru canalul de televiziune eNCA din Johannesburg.

Este probabil că vaccinurile existente vor fi mai puţin eficiente împotriva noii variante de coronavirus, a adăugat el.

Oamenii de ştiinţă se tem că varianta de COVID-19 descoperită în Africa de Sud ar putea fi extrem de contagioasă din cauza unui număr neobişnuit de mare de mutaţii şi că ea ar putea trece probabil mai uşor prin scutul protector al vaccinurilor.

Declaraţiile virusologului sud-african survin în momentul în care mai multe guverne, printre care cele din Marea Britanie, Israel, Italia, Germania şi Austria, au anunţat restricţionarea curselor aeriene spre unele ţări din sudul Africii.

Oamenii de ştiinţă investighează măsura în care noua variantă ar putea afecta, de asemenea, diagnosticul, tratamentul şi campaniile de vaccinare anti-COVID-19.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *