Urmează o săptămână de foc pentru absolvenții de gimnaziu. Evaluare națională cu premiere. Elevii aflați în carantină sau internaţi în spital vor susţine probele într-o sesiune specială, până în etapa admiterii la licee

Elevii vor susține primul examen serios din viața lor, după o perioadă complicată și cu multe necunoscute. Pentru această generație, pandemia a picat după 9 ani de școală în care ba nu au avut manuale, ba au învățat online sau…

Pe cai în jurul lumii. Aventura unui australian și a unei tinere din Germania. „Polițiștii au fost înțelegători, cei de la granițe ne-au sprijinit foarte mult, peste tot unde mergem vedem tot ce are mai bun de oferit umanitatea”

Un australian și o tânără din Germania au pornit într-un tur al pământului pe cai. Au ajuns și în România, iar sâmbătă s-au plimbat pe străzile Craiovei. Următorul popas îl vor face la Castelul Bran. 20 Iunie 2021, 16:56 (actualizat…